'O Ciele Turchine


‘O Ciele Turchine


Quanne ‘o ciele addeventa culor turchine,
è quase sera, ma ‘o sole, nun se capàcite, nun se retire,
pe’ guderse pur’isse chest’aria doce e accussì fine
mentre ‘a lune, appene scetate, s’affacce e quase quase rire

Fore ‘o balcone, sto’ a guderme ‘stu belle quarte d’ora
È ‘nu pumerigge d’està’ cu ‘nu sole d’ore
coccherune dorme, se sta a fà’ ‘a cuntrora
e nun sape ca se perde, e pirciò nun l’assapore

‘Nta ll’aria se sente ‘na pace, ‘nu silenzie
specie si nun staje facenne niente
e guardannete attuorne, po’ pienze
“comma sarria belle ‘o munne senza turmiente.

‘Na chiorma ‘e aucielle tutt’assieme svulazzene
pe’ ‘stu ciele turchese, parene c’abballene.
all’impruvvise passa ‘o viente suspiranne curiose,
sucute cocche nuvole dispettose

e sbuffanne po’.. se ne va tutte addiruse
quase cumma ‘nu guardiane scuntruse
c’adda difendere stu ciele doce e serene
ca pripare ‘na sera assaje bella, quanne vene

Comme’ è belle ‘o tramonte ‘nta l’està
E quante ‘o sole se ne scenne pe’ se ni’ j’ a cuccà
‘na speranza ‘e bene, ‘o core se mette a suspirà
mentre
'e ccose brutte pare ca se vò scurdà.

Commenti

Post popolari in questo blog

Bandiere con bande celeste e bianco

Il Certificato di congruità

le lettere straniere minuscole dell'alfabeto italiano